30 November, 2023

Invitație de Advent

     Cine Îl vede pe El în zilele obișnuite, în clipele mărunte, neobservate, care trec repede, își dă jos încălțămintea. Știe că este într-un loc sfânt. Trăiește într-un loc sfânt.

    Pentru că prezentul nostru prăfuit, obișnuit poate fi sfințit de prezența Lui. Dincolo de luminile sclipitoare de Crăciun, dincolo de zilele înnorate și gri, dincolo de mașini care gonesc și oameni care se grăbesc, ochii noștri se pot deschide. Putem să ne dăm jos încălțămintea, să ne oprim la o parte ca frumusețea clipei să ajungă în adâncul sufletului nostru.

    În Advent, așteptându-L, putem să-L recunoaștem pe El. El este Emanuel. Dumnezeu este cu noi în fiecare clipă. Și ne aduce o invitație chiar și în clipele mărunte, care par neînsemnate. Învitația să ne întâlnim cu El.

    Dacă Îl așteptăm pe El putem să Îl vedem – și azi. Și acum!

23 November, 2023

Purtători ai luminii

 

Isus a zis: Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric” (Ioan 8:12)

   Cu trecerea fiecărei zile lumina e mai puțină și noaptea e mai lungă. În întunericul tot mai lung și mai adânc am nevoie tot mai mare de lumină. Lumină care să-mi arate calea. Lumină care să lumineze terenul dinaintea picioarelor. Lumină care să alunge frica. Sunt însetată după lumină. Aștept lumină. Doresc lumină.

     Pentru că întunericul din jurul meu poate fi alungat doar de lumina adevărată. Fiul lui Dumnezeu a venit în această lume să fie lumina de care am nevoie. El a spus că El este Lumina lumii. Și lumina Lui a strălucit în inima a sute, mii, zeci de mii de oameni. A intrat și în inima mea. A alungat întunericul de acolo.

     Cei care-L urmează pe Hristos trăiesc în lumina Lui în fiecare zi. Și chiar dacă întunericul crește în jur și noaptea e lungă, această lumină nu poate fi învinsă. Întunericul e risipit doar de lumina venită de sus. Doar lumina vieții poate transforma și azi suflete care trăiesc în întuneric. Căci cei care L-au primit pe El, trăiesc în lumină. Răspândesc lumină. Lumina lui Hristos astfel se înmulțește din nou și din nou.

     Cei care L-au primit ca Lumină, au devenit purtători ai luminii. Și ca lumini mici și azi ei răspândesc lumină. Lumina Lui. Căci lumina lui Dumnezeu alungă noaptea și azi. El aprinde noi și noi lumini în lumea noastră întunecată. Cu Dumnezeu, doar cu El, viața mea e plină de lumină. Pot să răspândesc lumină în jur. Pot să port lumina Lui și azi.

     Porți și tu lumina Lui?

16 November, 2023

Cei mici împreună cu cei mari

     Biroul e gol încă, am ajuns devreme azi. Mă duc la geam ca să las să intre aer proaspăt, de dimineață. Și înainte să deschid geamul, privirea mea e atrasă spre cer de multe, multe pete mărunte, negre și de zgomotul care le însoțește. Un stol de ciori trece deasupra clădirii.

    Și în timp ce mă uit la ele, observ că sunt și păsări mici în stol. Și ele își mișcă aripile din toată puterea lor, să nu rămână în urmă. Și lângă ele, după ele zboară păsările mai mari.

    Așa ne îndreptăm și noi spre casă – mă gândesc. Cei mici împreună cu cei mari. Ajutându-ne, încurajându-ne unii pe alții. Fiecare folosindu-și toată puterea.

    Ne îndreptăm spre casă. Acasă, spre casa cerească. Cei mici împreună cu cei mari...

09 November, 2023

Lumini în noapte

     Este duminică de noiembrie. Undeva sus, deasupra norilor se văd încă urmele colorate ale apusului. Acolo jos ceața gri a acoperit totul.

    Apoi se risipește ceața și mă surprinde lumina. Acolo jos e deja seară întunecată, dar lămpile ca puncte mărunte luminează în întuneric. Văzute din geamul avionului puncte mici formează străzile. Pe alocuri case singuratice dantelează imaginea. Puncte înșirate se formează pe drumuri. În noaptea cea neagră orașe, sate se desenează din puncte de lumini. Sunt ca un model colorat pe mantia nopții.

    Lumină ca o rază care bate la ușa unui prieten. Un mic punct care pleacă în vizită. Un cuvânt de încurajare, de mângâiere. Mesaj care alungă noaptea, mână întinsă ca să ajute, brațe care îmbrățișează. Puncte de lumină ca un mesaj de bucurie. Căci cea mai mare bucurie e cea adusă de Lumina de sus.

    În jur sunt lumini în noapte. Lampa mea oare e aprinsă?

02 November, 2023

Cum trece floarea

     Mă uit la florile ofilite, uscate din vază. La petalele ridate, fără culoare, la capetele plecate. Fiecare dintre ele a făcut ceea ce trebuia – a înflorit, a decorat, a parfumat. Apoi a trecut…

    Așa trece și viața noastră. Încet? Repede? Contează doar: am făcut pentru ce am fost trimiși?

Purtat pe brațele Lui sigure

  “ V-am purtat și tot vreau să vă mai port... ” (Isaia 46:4)    E o zi friguroasă de iarnă. Pe drum văd doar câteva lumini ro...