Purtat pe brațele Lui sigure

 

“V-am purtat și tot vreau să vă mai port...” (Isaia 46:4)

   E o zi friguroasă de iarnă. Pe drum văd doar câteva lumini roșii, estompate, pierzându-se în ceață. Pe lângă drum nu se văd nici copaci, nici case, nici dealurile apropiate. Totul din jur e parcă îmbrăcat într-o haină gri, densă de ceață.

    La acest început de an incertitudinea zilelor viitoare e mai accentuată ca oricând. Chiar și planurile bine puse la punct par acum nefolositoare. Nu știu ce va fi, cum va fi mâine. Uitându-mă în jur mă simt înconjurată de o ceață densă pe drumul meu.

    Dar îmi amintesc versetul citit: “Eu v-am purtat” zice Domnul. De-a lungul sutelor de ani care au trecut Dumnezeu Și-a purtat pe ai Săi neîncetat, chiar și în clipele cele mai grele. El este Dumnezeul care nu se schimbă. El este Cel care ieri și azi și în fiecare zi viitoare rămâne același.

    Când mă gândesc la zilele trecute văd cum El m-a purtat în ciuda dificultăților, a evenimentelor neașteptate, a îngrijorărilor mele. Și fiecare zi, oricât de grea, de gri, de tristă, a avut măcar o mână de bucurii. Oare le-am văzut? Am observat eu purtarea Lui de grijă? Ocrotirea Lui? Cum El m-a ținut în brațul Lui tare? Cum m-a trecut prin momentele cele mai grele? Cum m-a condus cu mâna Lui sigură?

    Eu v-am purtat … Eu vă voi purta, promite El. Zilele viitoare ale acestui nou an sunt pierdute în ceață. Nu știu ce va aduce ziua de azi, de mâine sau oricare din acest nou an. Îl știu doar pe Cel care m-a purtat pe brațele Lui iubitoare până acum, în fiecare zi de până acum. El a promis că mă va purta în continuare. Știind acest lucru pot să pășesc înainte în fiecare clipă, încrezătoare. Nu în propriile-mi puteri, ci sprijinită pe mâna Celui care m-a purtat până acum. El va continua să facă aceasta în fiecare zi care îmi stă în față.

    El poate face la fel și pentru tine!

Dumnezeu S-a apropiat

 

“... şi-i vor pune numele Emanuel, care tălmăcit înseamnă: Dumnezeu este cu noi.” (Matei 1:23)

    Pentru mulţi, Dumnezeu este doar o noţiune distantă, o Forţă care există - undeva. Pentru unii, este doar un nume, despre care se poate auzi ici-colo. Sunt alţii, care cred că se pot întâlni cu El doar în biserici impozante, construite din pietre reci. Ei spun că se pot apropia de El doar cei privilegiaţi, printr-o ceremonie specială. Dar Dumnezeu, cu ocazia primului Crăciun – a venit aproape...

     Într-o noapte liniştită a explodat vestea, pe neaşteptate. Nu a fost însoţită de focuri de artificii, nu a apărut pe filele unui ziar internaţional, nici nu a fost ştirea cea mai proaspătă a canalelor de ştiri. Îngerii au anunţat vestea pe câmp. Nişte păstori neînsemnaţi, rămaşi anonimi, au auzit pentru prima dată despre minune.

    Pentru că Fiul lui Dumnezeu nu a sosit într-un palat regal. Nu S-a născut într-o familie de rang înalt. Nu S-a arătat printre cei bogaţi, cei cu influenţă, cei populari. El a venit simplu, printre oameni simpli.

    La fel este şi azi: Îl găsesc pe El cei care îşi deschid inima şi Îl primesc pe El. Pot fi păstori sau magi, Simeon cel bătrân sau văduva Ana, copilul mic sau fariseul Nicodim. Braţele Lui sunt deschise pentru oricine Îl caută. Cel mai important pentru El nu este cariera, rezultatele obţinute sau exteriorul. Poţi veni la El oricine eşti, oriunde eşti, oricum eşti.

    Dumnezeu a ales să fie aproape de noi. A venit să fie aici azi şi în fiecare „azi”, din nou, ca să ştim, ca să simţim: EMANUEL – Dumnezeu este cu noi!

Lumina a venit!

 

“... şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” (Matei 1:21)

   Promisiunile despre El au vorbit. Naşterea acestui Copil a fost aşteptată de mulţi. Numele Lui a fost vestit de înger, înainte de a Se naşte: Isus. Mântuitorul. Profeţia spunea: “El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”. Mesia, pe care-L aşteptau. Pe care nu L-au recunoscut.

    “Poporul care umblă în întuneric, vede o mare lumină” - scria profetul. În lumea noastră sumbră, întunericul conspiră la putere. Păcatul ne orbeşte, ne acoperă cu întuneric. Ne poticnim fără lumină, singuri. Căutăm scăpare, fără speranţă. Rătăcim căutând să ne prindem de ceva sigur, fără rezultate.

    Un Copil S-a născut – şi nouă. Eliberatorul a venit şi la noi. Ne arată scăparea de sub păcat. În întuneric ne aprinde lumina. Picioarele noastre care se poticnesc le aşează pe cărare. Ni se alătură. Trezeşte speranţă. Ne întinde mâna nouă, celor pierduţi.

    El este Lumina lumii. Lumina care alungă tot întunericul. El a venit printre noi: Sfântul printre păcătoşi. El ia păcatele care ne despart de Dumnezeu. Ne eliberează. Ne deschide ochii ca să Îl recunoaştem. Pentru că promisiunile au devenit realitate prin El. Emanuel. Dumnezeu S-a apropiat.

    Tu Îl recunoşti?

El a venit printre noi

 

“A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1:11)

        Ei sunt doar un cuplu tânăr. Sunt obosiți. Dar cine n-ar fi obosit în acest oraș aglomerat? Toată lumea e ocupată, toate locurile sunt ocupate. Și în casa de poposire. Chiar și în parcare. Toată lumea se grăbește. Cine are timp să observe un cuplu tânăr, simplu, obișnuit? Cine are timp să recunoască în banalitatea clipelor simple diferitul? Unicul? Prețiosul?

    În graba de dinainte de Crăciun, în timpul pregătirilor de advent cine are timp să vadă, să observe când lângă noi de oprește El? Cine se întrerupe să schimbe o vorbă cu El? Să-L inivite pe El în zilele aglomerate? Să Îi ofere Lui un loc? Să se așeze lângă El…

    Și dând la o parte decorațiunile exterioare, obiceiurile, gălăgia, cine pune timp deoparte pentru El? El a pus timp deoparte pentru noi. A venit printre noi acum 2000 de ani. El este și acum întotdeauna cu noi. Pentru că El este Emanuel, Dumnezeul care este cu noi! Noi doar trebuie să Îl vedem pe El, în fiecare zi, în fiecare clipă.

    Cine dintre noi are azi timp pentru El?

Invitație de Advent

     Cine Îl vede pe El în zilele obișnuite, în clipele mărunte, neobservate, care trec repede, își dă jos încălțămintea. Știe că este într-un loc sfânt. Trăiește într-un loc sfânt.

    Pentru că prezentul nostru prăfuit, obișnuit poate fi sfințit de prezența Lui. Dincolo de luminile sclipitoare de Crăciun, dincolo de zilele înnorate și gri, dincolo de mașini care gonesc și oameni care se grăbesc, ochii noștri se pot deschide. Putem să ne dăm jos încălțămintea, să ne oprim la o parte ca frumusețea clipei să ajungă în adâncul sufletului nostru.

    În Advent, așteptându-L, putem să-L recunoaștem pe El. El este Emanuel. Dumnezeu este cu noi în fiecare clipă. Și ne aduce o invitație chiar și în clipele mărunte, care par neînsemnate. Învitația să ne întâlnim cu El.

    Dacă Îl așteptăm pe El putem să Îl vedem – și azi. Și acum!

Purtători ai luminii

 

“Isus a zis: Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric” (Ioan 8:12)

   Cu trecerea fiecărei zile lumina e mai puțină și noaptea e mai lungă. În întunericul tot mai lung și mai adânc am nevoie tot mai mare de lumină. Lumină care să-mi arate calea. Lumină care să lumineze terenul dinaintea picioarelor. Lumină care să alunge frica. Sunt însetată după lumină. Aștept lumină. Doresc lumină.

     Pentru că întunericul din jurul meu poate fi alungat doar de lumina adevărată. Fiul lui Dumnezeu a venit în această lume să fie lumina de care am nevoie. El a spus că El este Lumina lumii. Și lumina Lui a strălucit în inima a sute, mii, zeci de mii de oameni. A intrat și în inima mea. A alungat întunericul de acolo.

     Cei care-L urmează pe Hristos trăiesc în lumina Lui în fiecare zi. Și chiar dacă întunericul crește în jur și noaptea e lungă, această lumină nu poate fi învinsă. Întunericul e risipit doar de lumina venită de sus. Doar lumina vieții poate transforma și azi suflete care trăiesc în întuneric. Căci cei care L-au primit pe El, trăiesc în lumină. Răspândesc lumină. Lumina lui Hristos astfel se înmulțește din nou și din nou.

     Cei care L-au primit ca Lumină, au devenit purtători ai luminii. Și ca lumini mici și azi ei răspândesc lumină. Lumina Lui. Căci lumina lui Dumnezeu alungă noaptea și azi. El aprinde noi și noi lumini în lumea noastră întunecată. Cu Dumnezeu, doar cu El, viața mea e plină de lumină. Pot să răspândesc lumină în jur. Pot să port lumina Lui și azi.

     Porți și tu lumina Lui?

Cei mici împreună cu cei mari

     Biroul e gol încă, am ajuns devreme azi. Mă duc la geam ca să las să intre aer proaspăt, de dimineață. Și înainte să deschid geamul, privirea mea e atrasă spre cer de multe, multe pete mărunte, negre și de zgomotul care le însoțește. Un stol de ciori trece deasupra clădirii.

    Și în timp ce mă uit la ele, observ că sunt și păsări mici în stol. Și ele își mișcă aripile din toată puterea lor, să nu rămână în urmă. Și lângă ele, după ele zboară păsările mai mari.

    Așa ne îndreptăm și noi spre casă – mă gândesc. Cei mici împreună cu cei mari. Ajutându-ne, încurajându-ne unii pe alții. Fiecare folosindu-și toată puterea.

    Ne îndreptăm spre casă. Acasă, spre casa cerească. Cei mici împreună cu cei mari...