Sub nori sunt griji grămadă. Și întrebări: Ce va fi? Cum continuăm? Acum ce facem? Sunt fețe severe, degete care fură, mâini care lovesc. Printre turnuri de betoane lumini artificiale, lume virtuală. Și inimi care tânjesc după ceva mai bun, urechi înfometate de vorbe bune, vieți de oameni însetați după frumos. Vise care vor să iasă din lumea care gonește.
Deasupra norilor e infinitul și lumina. Dumnezeu ne așteaptă!
Aprind lumina pe terasa casei. Și în timp ce grădina e cuprinsă de noapte, această lumină inundă poteca ce duce spre casă.
Astfel strălucește și azi lumina crucii în întuneric. Ea arată tuturor drumul care duce acasă...
“Lăudați pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut și se cuvine să-L lăudăm” (Psalm 147:1)
Psalmi, unul după altul încep și se termină cu aceste cuvinte: ”Lăudați pe Domnul!”. Poate începe și se poate termina oare fiecare zi a mea cu aceleași cuvinte: ”Lăudați pe Domnul!”? Oare chiar și toată viața mea?
Frumos este să lăudăm pe Domnul, să vestim dimineața bunătatea Ta. Căci din nou și din nou văd cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne! De aceea, veniți, să mergem înaintea Lui cu laude. Căci Domnul este un Dumnezeu mare! Veniți să ne închinăm și să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!
În timpul zilei, când gândurile negre se frământă cu grămada înlăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul. Îmi repet, după cum am citit: de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El! Când strigă cei fără prihană, Domnul aude.
Când picioarele mele calcă pe căi greșite, la Tine vin din nou: după îndurarea Ta cea mare, șterge fărădelegile mele! Curățește-mă cu isop și voi fi curat, spală-mă și voi fi mai alb decât zăpada. Căci Tu ești bun, Doamne, gata să ierți, și plin de îndurare cu toți cei ce Te cheamă.
Chiar și atunci când nu Te înțeleg, Te voi lăuda totdeauna, pentru că ai lucrat. Domnul zilnic ne poartă povara. Eu binecuvântez pe Domnul care mă sfătuiește și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
În noi și noi situații îmi amintesc: ajutorul îmi vine de la Domnul care a făcut cerurile și pământul. El nu dormitează, nici nu doarme. Și îmi repet în clipele grele: întoarce-te suflete la odihna ta, căci Domnul ți-a făcut bine. De aceea, de la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat.
Și la sfârșitul zilei, când se înserează, eu mă culc și adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai liniște deplină în locuința mea.
De aceea, totdeauna, în timpul zilei din nou și din nou: binecuvântează, suflete, pe Domnul și nu uita nici una din binefacerile Lui! El îți iartă toate fărădelegile tale, el îți vindecă toate bolile tale. El îți izbăvește viața din groapă, el te încununează cu bunătate și îndurare. El îți satură de bunătăți bărtânețea și te face să întinerești iarăși ca vulturul.
În fiecare zi a vieții mele am destule motive să-L laud pe Dumnezeu. Astfel poate deveni motto-ul vieții mele, sumarizarea ei aceste cuvinte: lăudați pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi. Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme, lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea.
Zilnic am mii de motive de mulțumire. Să fie toată viața mea o cântare de mulțumire!
(Colaj din Psalmii 92:1-2,5; 95:1-3,6; 94:19; 34:9,17; 51:1,7; 86:5; 52:9; 68:19; 16:7; 23:3; 121:2,4; 116:7; 113:3; 4:8; 103:2-5; 146:1-2; 34:1)
(Geneza 29:35)
Oare ce eveniment deosebit trebuie să se întâmple ca să încep să-L laud pe Dumnezeu? Acum poate mă lupt să obțin aplauzele altora. Să pășesc mai sus pe treptele carierei. Mă atrage visul unei case mai mari, cheia unei mașini mai noi, un portofel mai plin în ziua de salar. Un cont bancar care nu se golește, haine de marcă, ultimul model de telefon. Sau aprecierea șefului, a colegilor, un concediu de lux, o viață fără griji. Apoi, poate, voi avea timp să-L laud pe Dumnezeu…
Ca și cum mulțumirea ar fi ceva care exclude orice altceva din viața mea, din ziua mea. Dar mulțumirea nu se reduce la un cuvânt uscat, gol, rostit uneori doar pe jumătate: “mulțumesc”.
Mulțumirea e mai mult decât cuvinte rostite. Este atitudinea inimii mele. Mulțumirea dă gust vieții, la fel cum sarea dă gust la mâncare. Mulțumirea e lumina care atunci când strălucește în fiecare zi, dă putere pentru pasul următor.
Dacă mă uit în urma mea, văd așa de multe binecuvântări încât nu trebuie să mai aștept încă una nouă ca sa Îl laud de Dumnezeu.
Acum trebuie să încep! În sistemul de navigație al vieții mele trebuie să pun ca semn de aducere aminte, ca un motto aceste cuvinte: “de data aceasta voi lăuda pe Domnul”!
Atât ajunge pentru fiecare zi. În fiecare minut spun din nou: “ACUM voi lăuda pe Domnul!”.
“ V-am purtat și tot vreau să vă mai port... ” (Isaia 46:4) E o zi friguroasă de iarnă. Pe drum văd doar câteva lumini ro...
