Dimineață cu ceață

    Într-o dimineață, la sfârșitul lunii octombrie, ceața a transformat grădina într-o lume fermecată: păpădii, flori de măceș, mărar, trandafiri, pânze de păianjeni, flori mărunte - toate s-au transformat...

Felicitări Crăciun - 4. (Altfel de fulgi de zăpadă)

 

Drum planificat

 

    Viața uneori pare navigare fără o hartă. E ca o călătorie fără semne de circulație.

    Dar El ține în mână harta. Acolo nu sunt numai cărări răzlețe, desenate doar cu o mână nesigură. Sunt drumuri la scară de viață de om. Și în timp ce Pământul de învârte, răsăritul e urmat de apus, El cu mâncare de o zi mă trimite la drum. Îmi pregătește doar povară pentru o singură zi. Cu mână grijulie pune în ea încurajare, bucurie, putere și greutăți. Doar atât, cât să se termine de la răsărit până la înserare. Și noaptea alege din nou, cu grijă, cât pentru o nouă zi. Nu mai mult, nu mai puțin, doar cât e necesar pentru un nou pas al vieții mele.

    Iar eu între timp strâng părerea de rău din zilele trecute, întrebările pline de frică și le atârn de bagajul meu. El nu așa a planificat. Mi-a împachetat doar atât cât să îmi rămână timp să văd minuni. Să observ bobocii care se deschid, iarba verde, nașterea fructelor. Să văd culorile, frumusețea din jur, să aud cântecul ce răsună pe corzile sufletului. El a așezat minunea vieții pe lângă drumul meu. Minuni mărunte, ce strălucesc când sunt privite cu atenție.

    Și în timp ce înaintez pe calea Lui, în inima mea, adânc, pâlpâie lumina credinței. Pas după pas – El mă conduce cu mână sigură pe drumul plănuit de El, spre țintă. El nu îmi cere mai mult, decât încredere în El și-n planul Lui. Și chiar deasupra adâncimii fără fund voi putea trece astfel cu inima plină de curaj, cu pași siguri. Voi ajunge oare la destinație? Cu credință spun: cu El sigur voi ajunge la țintă!

Felicitări Crăciun - 3. (Primele fulgi de zăpadă)

 

Sunt aici primele fulgi de zăpadă din iarna aceasta - deocamdată doar pe felicitări :)

Felicitări Crăciun - 2. (Crăciuniță altfel)

 

Care vă place?

Cutii de conserve

 

    Citesc ingredientele de pe cutia de conservă: ananas, apă, zahăr și conservanți. Dar ar putea fi conservă de piersică. Sau compot de pere. În goana zilnică uneori e mai ușor să deschid cutia și să mănânc deja. Căci trebuie să mă grăbesc, am puțin timp. Iar între mâncărurile pe jumătate preparate găsesc tot mai multe sortimente.

    La fel e și la devoționale. Pot să aleg chiar și dintre diferite formate. Doar câteva apăsări de buton și deja apare pe ecran doza zilnică. Oricând e accesibil pe internet. Pot să citesc în timp ce mă îmbrac, înainte să încep să lucrez, în pauza de masă. Sau chiar și înainte de culcare pentru a-mi liniști conștiința.

    Problema e doar că de multe ori mă mulțumesc cu hrană preprocesată, roade închise în cutii de conserve. Le scot din cămară, le deschid, dar gustul lor nu e cel adevărat… Caut una nouă, dar nu găsesc nimic mai bun.

    Îmi aduc aminte că data trecută am iertat. Încă îmi amintesc savoarea momentului, a eliberării. Dar acum? Acum nu reușesc să iert. Din nou, din nou pe el, pe ea. Poate conserva mă va ajuta. Uimită citesc inscripția: ”Nu trebuie să ierți pe nimeni de așa de multe ori de câte ori Dumnezeu te-a iertat pe tine.”

    Fac o nouă încercare, deschid cutia mare a dragostei. Da, am fost drăguță cu ea cu toate că nu prea a meritat-o. L-am ajutat, am pierdut chiar și autobuzul din cauza lui. Am ascultat-o până la sfârșit, deși iar a vorbit mult.

    Scotocesc printre cutiile aliniate pe raft. Descopăr amintiri de dragoste prăfuite, ascunse în pachețele mărunte. Și între timp găsesc un bilețel pe raft. Luca 7:47 scrie pe el. ”Cui i se iartă puțin, iubește puțin”… Mă uit lung la acest bilețel: e doar o bucată de hârtie, totuși, cât de grea e…

    Voi face ordine pe rafturi. Trebuie să arunc conservele, nu mai am nevoie de ele. Căci atunci când le deschid, gustul lor trecut nu mai spune nimic. Degeaba am pus în ele iertare, bucurie, le-am condimentat cu mulțumire, le-am conservat cu speranță. Căci dacă mă gândesc mai bine: ar putea crește fruct nou, în fiecare zi. Întotdeauna proaspăt, gustos, parfumat. Rod adevărat, venind din plinătatea vieții...

Felicitări Crăciun - 1. (Crăciuniță)

 

   Unii (profesioniștii?) încep să pregătească felicitările pentru Crăciun din iulie. Alții (începătorii?) când au timp pentru acestea sau când se apropie ocazia.

    Anul trecut cred că le-am pregătit în decembrie. În acest an am început mai devreme...

    Primele felicitări pe care le-am finalizat sunt acestea.

Unde este rodul?

 

“… S-a apropiat de el, dar n-a găsit decât frunze”(Matei 21:19)

   Au trecut mai mulți ani. Ani de așteptare, ani de speranță. Dar smochinul, plin de frunze, nu a adus rod. Nu a adus rod care să fie copt, bun de mâncat.

    Dar când în sfârșit am intrat în casă cu bolul plin de fructe coapte, am știut că a meritat așteptarea. În ciuda frigului iernii, a zilelor secetoase, fructele s-au copt pe smochinul din grădină.

    Și căutând noi fructe coapte într-o dimineață, mi-am adus aminte de cuvintele citite. Cum și Isus căuta fructe pe smochinul plin de frunze. El caută roade azi și în viața mea.

    În timpul iernii am încercat să protejez smochinul tânăr de frig și îngheț. În săptămânile fără ploi l-am udat. I-am purtat de grijă și am așteptat rod. Așa face și Domnul cu mine: îmi poartă de grijă în fiecare zi. Și El caută rod, rodul cel bun printre crengi și frunze.

    Căci nu sunt îndeajuns doar intențiile bune, planurile făurite, cuvintele frumoase dar goale. El caută credință vie, vizibilă în fapte. Caută inimă care se schimbă prin citirea Cuvântului Său. El caută viață transformată: așteaptă roade noi și din belșug în viața mea cum trec zilele și anii.

    Smochinul cel tânăr în sfârșit a rodit. Fructele cresc printre frunze. Acolo devin tot mai dulci pe zi ce trece. E rodul pe care l-am așteptat. Domnul se îngrijește și de mine așa cum face grădinarul cel bun. Și caută rod în viața mea… În viața ta… Oare ce găsește?

Mulțumirea

 

Mulțumirea – ochelarii potriviți

 

Toți folosim lentile de ochelari. Sunt unii care trăiesc purtând lentilele ambiției. Alții se uită la ceilalți prin ochelarii prejudecății. Sunt oameni care privesc evenimentele vieții prin lentilele dezamăgirii, fricii sau deznădejdii.

Cei care sunt miopi văd doar spinii din apropiere, crăpăturile din solul uscat sau pământul înnoroiat. Pentru ei celelalte lucruri se pierd în ceață. Ei nu observă urma lui Dumnezeu în zilele vieții lor.

Cei care suferă de prezbitism văd doar la distanță: ziua de mâine, viitorul îndepărtat. Binecuvântările prezente, din timpul zilelor obișnuite se pierd nevăzute.

Ca să văd clar trebuie să port ochelari. Lentila de care am nevoie în fiecare clipă, care îmi arată strălucirea binecuvântărilor și prezența lui Dumnezeu în jurul meu - e mulțumirea.

Încerc să o folosesc de la trezire până la adormire. Curăț din nou și din nou lentila de praful care încearcă să o acopere. O protejez ca nimic să nu deformeze imaginea pe care o văd. Pentru că doar prin acești ochelari văd clar acele lucruri care trezesc la viață cântecul mulțumirii, la fel cum arcușul scoate la iveală melodia ascunsă în coarde. Doar așa poate răsuna cântecul vieții mele Domnului, doar așa poate fi viața mea o laudă adusă lui Dumnezeu.

Poate fi chemare mai mare, mai importantă, mai plină de responsabilitate decât să-L laud pe Dumnezeu? Să văd binecuvântările Lui în fiecare zi? Să-I simt prezența și-n clipele grele? Să observ că niciodată nu mă lasă singură? Pot să-L laud pe Dumnezeu cu toată viața mea doar dacă îmi acordez instrumentul într-un mod potrivit. Și ca să văd partitura clar, să pot cânta neîncetat, lentila de care am nevoie e mulțumirea.

La fiecare pas din viață pot cânta melodii noi. Acestea răsună doar atunci când vin din inimă. Și ca să nu fiu un instrument mut, nefolositor, caut să-L văd pe Dumnezeu în clipa prezentă, în fiecare zi.

Așa poate fi, așa va deveni viața mea o cântare de mulțumire spre slava lui Dumnezeu.

Tu ce ochelari porți?

Cuvinte alese

    Am decis să încep acest blog pentru a împărtăși cu alții rândurile pe care le scriu. Sunt gânduri mai vechi și mai noi, cuvinte alese cu grijă, citite și recitite în procesul de creație. Cuvinte care în timp ce le-am șlefuit, m-au șlefuit ele pe mine. Le-am scris în primul rând pentru mine. Eu aveam și am nevoie să le citesc în timpul călătoriei mele. Dacă ele sunt de folos și pentru alții nu pot decât să mă bucur.

    Dacă într-adevăr sunt cuvinte alese veți decide voi, cititorii.

    Vor fi și imagini - imagini mai vechi și imagini mai noi. Fiecare câte o bucățică din lumea care mă înconjoară. Căci uneori imaginile spun cât o mie de cuvinte....

    Lecturare cu folos vă doresc!