Lângă piatra de hotar

 

    La sfârşit de an pregătesc un bilanţ. Număr obiective atinse şi stabilesc altele noi, pentru zile noi. Înşir poticnirile şi greşelile mele şi vreau de acum încolo să fiu mai mult, mai bun. Mă întreb dacă m-am schimbat şi dacă mai vreau să mă formez în continuare.

    Pe drumul meu am adunat pietre de amintire. Din ele ridic un altar de mulţumire. Şi ştiu: e prea puţin acel „Mulţumesc!” pe care-l strigă inima mea.

    La sfîrşit de an, ca lângă o piatră de hotar, mă opresc. Mă uit în urmă. Privirea mea urmăreşte drumul parcurs. Totul este har – bate inima în mine – pe braţele Lui m-a purtat Domnul!

    În ciuda greşelilor mele, păcatelor mele şi necredinţei mele. În ciuda întrebărilor mele, fricilor mele şi a lipsei mele de curaj. El m-a călăuzit. El m-a iubit. El a fost lângă mine.

    Când mă uit înainte, aceste amintiri mă însoţesc. Pentru întrebările mele: la El este răspunsul. Pentru frica mea: prezenţa Lui este remediul. Putere pentru fiecare zi de la El primesc.

    Vin zile noi. Câte vor fi? Nu ştiu. Vor fi uşoare, frumoase? Sau grele, dureroase? Nu ştiu. Ce ascunde clipa următoare – nu ştiu.

    La început de an, ca lângă o piatră de hotar, mă opresc. Mă uit înainte. Privirea mea caută cărarea. Totul este har – bate inima în mine – pe braţele Lui Domnul mă va purta!

Sărbători fericite!

 

Doresc tuturor cititorilor sărbători binecuvântate!

Un loc pentru Hristos

 

“… în casa de poposire nu era loc pentru ei...” (Luca 2:7)

    Mă uit la burticile care se rotunjesc ale colegelor mele. Poartă o viață nouă cu ele. În ele. Ca Maria, care a spus “da” la marea provocare. Ea a devenit loc, un locaș în care Fiul lui Dumnezeu a crescut. El a crescut până cînd în noaptea de Crăciun a devenit vizibil: S-a născut. Și L-au văzut magii veniți din răsărit și păstorii simpli. Ușa a fost deschisă pentru oricine. Și L-au recunoscut pe El toți cei care-L așteptau cu ochi deschiși: bătrânul Simeon și văduva Ana. Și Copilul a crescut.

    Răsună în mine și azi cea mai mare provocare: să devin loc. Să devin loc, unde în lumea aceasta rece, străină, Hristos poate locui. Să devin loc, unde El poate crește. Să devin loc, unde El poate fi recunoscut.

    Pentru că cel mai mare cadou este să Îi fac loc Lui. Să aibă loc și El în calendarul meu, în ordinea mea de zi, în rândul relațiilor mele. Și cel mai bun mod de a-I pregăti acest loc Lui este pe genunchii mei.

    Dacă spun “da” planului lui Dumnezeu, dacă-L las să crească în mine: El devine vizibil și pentru alții. Astfel strălucește minunea vieții și sclipirea ei ajunge la inimile altora. Ca steaua din Betleem, care strălucește în noaptea întunecată și atrage inimi care-L caută. Și cei care-L găsesc îngenunchiază înaintea Lui și I se închină.

    Crăciunul poate deveni și azi minunea unei vieți noi. În mine: viața lui Hristos...

Prima zăpadă

 În după-masa zilei cu prima zăpadă din această iarnă, am găsit aceste mici frumuseți în grădină:
- boboc de trandafir îmbrăcat în haină de zăpadă

- drăcila japoneză acoperită de zăpadă

 - iarba neagră învelită în alb

- frunze de măceș de pe care se topește zăpada

- o floare de gălbenea cu o pălărioară de gheață

Felicitări Crăciun - 18. (Întâmplarea din Betleem)

 

Răspunsul Mariei – răspunsul tău?

 

“Facă-mi-se după cuvintele tale” (Luca 1:38)

   Vârtejul zilelor mă ia cu el: munca, cumpărăturile, treburile din jurul casei. Printre ele deseori nu este timp pentru nici o oprire. Nu este loc în calendar pentru nici o activitate nouă. Dar înăuntru moţăie în mine o mie şi una de griji, gânduri şi întrebări: de ce? când? cum? De multe ori nu am cui să le pun, să caut răspuns pentru ele nu este când, să le rezolv nu am cum. Şi atunci, în clipa cea mai neaşteptată, în locul neaşteptat, în felul cel mai neaşteptat: se opreşte El în faţa mea.

    Mă salută, ca îngerul pe Maria. Oare pentru fiecare întrebare a mea este răspuns în aceste câteva cuvinte: „Domnul este cu tine”? Şi înainte să mă dezmeticesc: El mă cheamă şi mă trimite. Dincolo de visele mele de scală omenească El face să strălucească planul lui Dumnezeu. „Cum se va face lucrul acesta?” - întreb şi eu cu Maria. Nu m-am pregătit pentru asta. Nu asta am planificat. Nici măcar nu mi-a trecut prin cap ceva similar.

    Sunt unii, care în astfel de situaţii îşi întorc spatele şi îşi văd mai departe de drumul lor. Sunt alţii, care cu argumente raţionale refuză ceea ce doar credinţa poate vedea, doar credinţa poate înţelege, doar credinţa poate atinge. Totuşi, sunt câţiva, puţini, care pun la o parte prima surpriză. Ei lasă în spate logicele „eu nu”-uri: eu nu ştiu...; eu nu sunt...; trimite mai bine pe altcineva, eu nu pot să merg... Ei sunt cei care acceptă chemarea, acceptă trimiterea.

    „Facă-mi-se după cuvintele tale” - a fost răspunsul acum două mii de ani. Şi atunci, când nu înţeleg în întregime ce vrei cu mine. Şi atunci, când nu ştiu cât mă va costa şi ce mă va costa planul Tău. Şi atunci, când nu văd încotro se îndreaptă drumul. Şi atunci spun ca Maria... Inima mea şopteşte doar atât: fie după cuvintele Tale...

    Şi dacă plec la drum ca Maria: văd şi simt – nu sunt singură. El este aici şi azi: EMANUEL – Dumnezeu este cu noi!

Felicitări Crăciun - 17. (Vestea bună de Crăciun)

 

Felicitări Crăciun - 16. (Ultimele globuri)

 Aceste felicitări cu globuri sunt ultimele din această serie:

Advent

 

    Uneori și eu sunt ca un copil mic căruia îi este frică în întuneric. Dar dacă mama îi vorbește și aprinde lumina, copilul mic se liniștește.

    Așa vorbește și Dumnezeu în noaptea rece, întunecată și singuratică. El spune: Sunt aici, nu te teme! A venit Lumina!

    Și când se termină adventul, se ivește El la ușă ca fața cunoscută și dragă de mamă...

Felicitări Crăciun - 15. (Globuri sclipitoare)

 Chiar dacă în poze nu se vede foarte bine, aceste globuri sclipesc :)

Felicitări Crăciun - 14. (Alte globuri)

 

Eu vin!

 

“Iată, Eu vin curând!” (Apocalipsa 22:12)

   Bariera s-a lăsat jos încet. Lămpile roșii de pe stâlp se aprind alternativ pe marginea șoselei. Pe ambele părți ale șinelor s-au format deja șiruri de mașini. Oprire forțată. Degeaba m-aș grăbi, acum nu mai pot. În mașina nemișcată se perindă în fața mea lista înscrisă în agendă. Mă gândesc la multele îndatoriri care mă așteaptă în timp ce pândesc trenul, nerăbdătoare. Trenul, care va sosi la capătul de linie.

    Lângă șine stau copaci desfrunziți. Tufișuri cu crengi goale ascund trenul. În timp ce aștept, îmi amintesc că se apropie sfârșitul anului. Și parcă se oprește în fața mea un cuvânt în lumina reflectoarelor: advent. Advent: venire. Revenire – pulsează literele în fața mea. Dinspre șine se aude o huruială care crește în volum. Se apropie trenul. Se apropie El – sună o voce ca un ecou. Oare aud eu pașii venirii Lui? Îl aștept pregătită?

    Sosirea Lui e imediat aici. Eu mă grăbesc și vreau să merg mai departe, căci mă așteaptă atâtea lucruri de făcut! Meniul de sărbători prinde contur. Scriu listă de cadouri. Concertul și târgul de Crăciun nu pot fi amânate. Dar între treburile zilnice uneori abia mai încape o scurtă rugăciune…

    Bariera rămâne jos încăpățânată. Perechea de șine așteaptă pregătită. Capătul de linie este aproape. Fluierul trenului strigă în noapte: “Eu vin!”