La sfârşit de an pregătesc un bilanţ. Număr obiective atinse şi stabilesc altele noi, pentru zile noi. Înşir poticnirile şi greşelile mele şi vreau de acum încolo să fiu mai mult, mai bun. Mă întreb dacă m-am schimbat şi dacă mai vreau să mă formez în continuare.
Pe drumul meu am adunat pietre de amintire. Din ele ridic un altar de mulţumire. Şi ştiu: e prea puţin acel „Mulţumesc!” pe care-l strigă inima mea.
La sfîrşit de an, ca lângă o piatră de hotar, mă opresc. Mă uit în urmă. Privirea mea urmăreşte drumul parcurs. Totul este har – bate inima în mine – pe braţele Lui m-a purtat Domnul!
În ciuda greşelilor mele, păcatelor mele şi necredinţei mele. În ciuda întrebărilor mele, fricilor mele şi a lipsei mele de curaj. El m-a călăuzit. El m-a iubit. El a fost lângă mine.
Când mă uit înainte, aceste amintiri mă însoţesc. Pentru întrebările mele: la El este răspunsul. Pentru frica mea: prezenţa Lui este remediul. Putere pentru fiecare zi de la El primesc.
Vin zile noi. Câte vor fi? Nu ştiu. Vor fi uşoare, frumoase? Sau grele, dureroase? Nu ştiu. Ce ascunde clipa următoare – nu ştiu.
La început de an, ca lângă o piatră de hotar, mă opresc. Mă uit înainte. Privirea mea caută cărarea. Totul este har – bate inima în mine – pe braţele Lui Domnul mă va purta!
No comments:
Post a Comment