Merinde pentru drum

 

“Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale și atunci vei lucra cu înțelepciune.” 
(Iosua 1:8)

   Citesc despre Iosua. Un tânăr care a crescut lângă Moise. A văzut poporul lui Israel când se bucura și când plângea. I-a văzut răzvrătindu-se și umblând prin pustie. A văzut generațiile schimbându-se. Și când cei mai mulți au văzut doar uriașii, Iosua L-a văzut pe Dumnezeu și mai mare.

    Acum el era în fruntea poporului. Se pregăteau să pornească spre locuri și popoare necunoscute. Îi așteptau noi provocări. Și Dumnezeu i-a vorbit lui Iosua. Aceasta a fost îndrumarea primită: păzește și împlinește poruncile lui Dumnezeu. Citește și studiază cuvântul Lui ca să nu te abați de la el. Atunci vei izbuti în calea ta. Vei avea izbândă.

    Oare am nevoie de încurajare mai bună, promisiune mai frumoasă când inima mea e plină de întrebări? Când picioarele mele pășesc pe o cale necunoscută? Căci mă așteaptă noi provocări în fiecare zi, fiecare săptămână, în fiecare nou început. Și chiar dacă nu știu pe unde va coti drumul dinaintea mea, acum știu că lumina cuvântului lui Dumnezeu îmi va fi îndeajuns pentru fiecare nou pas.

    Citesc cuvântul lui Dumnezeu. Îl tot repet ca să nu îl uit. Îl strâng în inima mea, păstrez și mă gândesc la aceste cuvinte. Căci ele alungă frica. Îmi dau putere. Mă încurajează. Sunt cuvinte vii. Și din ele înțeleg că nu sunt singură. Nu umblu pe căi necunoscute dacă Dumnezeu este cu mine. Urmând îndrumările Lui picioarele mele vor rămâne pe calea cea bună. Miraje înșelătoare nu mă vor abate ușor de pe această cale. Umbre întunecate nu mă vor speria. Voi înaina în fiecare zi, cu fiecare pas. Astfel cu siguranță voi ajunge la destinație. Nu singură, cu El...

Strălucirea crucii

 

“O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă” (Matei 5:14)

   Culoarea semaforului s-a schimbat în roșu, așa că m-am oprit și eu în rândul de mașini. Și în ochii mei a sclipit lumina crucii însorite de pe turnul bisericii. Așa ar trebui să strălucească mai departe de pe mine lumina lui Hristos – m-a oprit gândul.

    Strălucirea atrage ca un magnet. Mă ține captivă chiar și prin lentilele ochelarilor de soare. Și când îmi întorc privirea: lumina, strălucirea nu se stinge. Mă însoțește și mă atrage în continuare.

    Lumina crucii și azi poartă și împarte strălucirea lui Hristos. Și cine o vede nu poate rămâne neatins. Ce provocare, ce responsabilitate: să-L reflect în viața altora pe Hristos! Să nu atrag asupra mea privirile celor care trăiesc, care trec pe lângă mine. Ci să arăt spre Hristos!

    Când semaforul s-a făcut verde, mi-am continuat și eu drumul meu. Dar imaginea crucii strălucitoare m-a însoțit pe drum. Turnul bisericii a rămas în urma mea, totuși, strălucește în fața mea lumina crucii scăldată în soare.

    Strălucirea lui Hristos așa poate însoți și drumul altora: dacă din mine lumina Lui se răspândește în fiecare clipă.

    Din tine a cui lumină se reflectă?

Unde ești?

 

“Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om și i-a zis: Unde ești?” (Geneza 3:9)

    Căutăm, tot timpul căutăm câte ceva: un bilet pierdut, un număr de telefon, o nouă informație. Căutăm cea mai bună ocazie, planificarea potrivită, o nouă oportunitate. Vrem să alegem locul de muncă potrivit, un salar mai bun, partenerul ideal. Viața noastră e o căutare continuă. Se schimbă doar ceea ce căutăm.

    Și în timp ce și eu caut când una, când alta, pe mine mă caută Dumnezeu. ”Unde ești?” l-a întrebat pe Adam în grădina Edenului. ”Unde ești?” mă întreabă și pe mine azi. El mă caută acolo, unde El m-a așezat. Mă caută acolo, unde ar trebui să fiu. Pentru că în timp ce în zilele obișnuite caut mărunțișuri, de multe ori și eu mă rătăcesc. Iar întrebarea aceasta mă oprește și îmi arată: am pierdut ținta. Ceea ce e vizibil, palpabil cu mâna, m-a ademenit de pe drum.

    Și ca să îmi regăsesc locul din nou, și eu întreb: ”Unde ești, Doamne?”. Ochii mei Îl caută pe El. Căci viața mea debusolată își va regăsi locul doar dacă mă orientez după El. Așa cum face alpinistul pe traseu când își scoate busola. Așa cum într-un oraș necunoscut sistemul de navigație dă instrucțiuni. Tot așa, în toate detaliile vieții mele, cuvintele lui Dumnezeu îmi arată calea. Mă pun la loc. Mă modelează. Aceste cuvinte niciodată nu greșesc. Nu mă vor duce pe o cale înfundată. Întotdeauna mă țin pe cărarea cea bună.

    ”Unde ești?” mă oprește întrebarea în timp ce caut după mărunțișuri. Îmi ridic privirea spre cer. ”Unde ești?” întreb și eu căutându-mi locul. Căci știu: întotdeauna ajung înapoi pe calea cea bună când mă uit în sus.

     Tu unde ești?

Deasupra noastră e cerul înalt - 1.

 

     Din nou a plouat. Și în curând va mai ploua. Dar acolo, prin crăpătura dintre nori, un mănunchi de raze ajunge până la pământ. Ca mâna care se întinde din cer după cel păcătos. Și după mine S-a întins mâna lui Dumnezeu!

Când Dumnezeu mă caută

 

     În grădină, pe înserate se auzeau pași apropiindu-se. Și Adam s-a ascuns când a auzit vocea lui Dumnezeu.

    Dincolo de pustie Moise ducea oile la păscut. Și când Dumnezeu l-a chemat pe nume, el a răspuns: ”Iată-mă!” Totuși, când a primit chemarea, a șovăit. A căutat cale de scăpare.

    Tânărul Samuel și-a auzit și el numele, noaptea. Și a răspuns vocii care-l chema: ”Vorbește, căci robul Tău ascultă!”

    Eu oare ce fac când Dumnezeu mă caută? Mă ascund? Răspund, dar caut motive de scăpare? Sau ca un copil, ca un rob sunt gata să dau ascultare vocii lui Dumnezeu care mă cheamă?