Răsădită în grădina Lui

 

“… să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o...” (Efeseni 4:1)

   În timp ce smulgeam buruienile dintre căpșuni, a ieșit la suprafață un bulb de brândușă. Anul trecut aici au fost flori de primăvară, dar le-am mutat într-un loc nou. Acest bulb însă a rămas aici, singur printre rândurile de căpșuni.

    Și în timp ce duc micuțul bulb în stratul de flori, îmi amintesc un cuvânt: “răsădit”. Și când repet cuvântul din nou și din nou, îmi dau seama că mă descrie pe mine.

    Răsădită dintre buruieni și spini, ridicată dintre păcate pot acum trăi o viață nouă. Căci o mână, o mână străpunsă m-a răsădit în grădina Lui. Cu grijă și iubire această mână mi-a căutat un loc nou, potrivit pentru mine.

    Bulbii de brândușe răsădiți anul trecut au fost plini de viață în această primăvară. În locul cel nou s-au înrădăcinat și au înflorit vioi. Și din bulbii ascunși în pământ viața înflorește în fiecare an. Căci în stratul de flori fiecare bulb își deschide floarea la timpul lui, la locul lui. Acolo, unde Grădinarul l-a așezat cu mâna Lui plină de dragoste și grijă.

    Și eu am început o viață nouă. Și ca bulbii de brândușe răsădiți, trebuie și eu să înfloresc acolo, unde Tu m-ai așezat, Doamne. Înflorind Îți mulțumesc pentru purtarea Ta de grijă. Căci și pe mine m-ai răsădit în grădina Ta!

    Înflorești și tu în grădina Lui?

În grădină

în fiecare zi găsesc noi minuni. Se deschid bobocii și descopăr promisiunea unor noi flori - s-a deschis prima floare de lalea și vom avea flori de soc din nou. E minunat!

Promisiuni noi

 

    Printre crengile tufei de liliac două vrăbii se ceartă gălăgioase. Când brusc îşi iau zborul, pe vârful ramurilor zăresc mugurii care se pregătesc să se deschidă: promisiunea unor frunze şi flori noi.

    În grădină se văd deja plăntuţele care cresc din seminţele semănate cu grijă: ridichi şi salate noi. Cepele verzi şi-au ridicat şi ele braţele în aer. Acestea toate sunt promisiunea unei recolte noi.

    Pe trotuar o bunică îşi plimbă nepotul cu un cărucior înalt. Copilul mic priveşte în lumea mare curios: promisiunea unei generaţii noi.

    În Casa lui Dumnezeu masa e gata pregătită. Pe ea ne aşteaptă pâinea frântă şi vinul turnat în pahare. Sunt amintirile jertfei lui Hristos pentru păcătoşi. E promisiunea unei vieţi noi, a vieţii veşnice. Această viaţă nouă poate fi a noastră.

    Pe filele Cărţii deschise găsesc promisiunea unei lumi noi. Într-o zi lumea care acum ne înconjoară va sfârşi prin foc. Atunci un cer şi un pământ nou ne vor aştepta.

    Din crengile goale primăvara scoate la iveală viaţa care se ascunde în muguri. Solul fertil hrăneşte plantele verzi care se înalţă spre cer. Mici şi mari, mai vârstnici şi mai tineri, privim împreună spre viitor. Jertfa lui Hristos a plătit preţul unei vieţi noi pentru fiecare. Doar prin jertfa aceasta vom putea păşi în lumea cea nouă, Împărăţia lui Dumnezeu.

    Tu ai deja biletul de intrare acolo?

Cea mai bună reclamă

    În târg m-am uitat la marfa expusă în timp ce am trecut printre rânduri. Și o vânzătoare purta o bluză ca una dintre cele expuse pentru vânzare. ”Poartă ceea ce vinde” – am observat împreună cu soțul meu. ”E cea mai bună reclamă!”

    Și am văzut din nou: dacă trăiesc ceea ce vestesc, e cea mai bună reclamă. Dacă-L îmbrac pe Hristos în fiecare zi...

Vine primăvara

 Zilele trecute s-au deschis primele narcise în grădină. Și pomii simt venirea primăverii: s-au deschis primele flori de pe cais, corcoduș, iar piersicul va urma în curând:

În fața ușii

 

“Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22:20b)

   Săptămâna trecută totul vestea primăvara: termometrul, adierea vântului, ziua care se lungea. Razele de soare au ademenit narcisele și zambilele din grădină. Bobocii lor au început să se deschidă deja.

    Narcisa de sub geam, încălzită de razele soarelui, și-a desfăcut deja clopotul galben când înghețul a salutat-o, revenit. Iar noaptea, o plapumă de zăpadă a îmbrăcat totul în alb, mimând iarna.

    Uneori așa simțim și noi. Tânjim după primăvară, tânjim după casa noastră, tânjim după Mirele nostru. Dar ne înșală de atâtea ori ceea ce vedem cu ochii noștri. În jur e iarnă, e luptă, e întuneric. Ne dezamăgesc prietenii, ne întristează visele spulberate, ne părăsesc speranțele. Suntem gata de multe ori să renunțăm, să o lăsăm mai moale, să ne ascundem lumina mică. Chiar dacă știm că trebuie să pășim înainte...

    Narcisa galbenă stă cu povara ei albă, înclinată până la pământ. Ea nu s-a tras înapoi, nu s-a ascuns sub pământ speriată de zăpada venită pe neașteptate. Ea anunță primăvara în ciuda iernii de aparență. Ea știe: chiar și atunci când ochii noștri nu văd altceva decât cerul gri și plapuma de zăpadă, în fața ușii e mult așteptata primăvară.

    Așa trebuie să stăm și noi, privind înainte – să așteptăm neclintiți, în ciuda aparențelor. El, Mirele nostru, este deja în fața ușii, sosește!

Variațiuni de narcisă

 

Semințe noi

 

“… cuvântul adevărului Evangheliei care … dă roade” (Coloseni 1:5-6)

    Sortez plicuri cu semințe pentru grădină. Verific data de expirare de pe plicuri pentru că din semințele prea vechi nu vor crește plante noi, nu voi avea roade noi. Caut să văd ce fel de semințe trebuie să cumpăr. Voi avea nevoie de semințe de roșii, de castravete, de mărar.

    În fiecare an trebuie să semăn semințe proaspete în pământul din grădină. Trebuie să îngrijesc plante noi și în acest an. În speranța unor roade noi am nevoie de semințe noi în fiecare an.

    Pentru inima mea am nevoie de semințe noi în fiecare zi. Am nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu semănat în inimă. Ca să aduc roade noi nu ajunge sămânța veche, cuvântul citit ieri sau cel auzit săptămâna trecută. Pentru azi am nevoie de mesaj nou, proaspăt din care poate crește rod nou. Nu ajunge schimbarea sau faptele bune de ieri, nici slujirea de săptămâna trecută. Întotdeauna e nevoie de roade noi. Și pentru asta am nevoie de semințe noi.

    Iau în mână Cartea, o deschid și-L las pe Dumnezeu să semine semințe noi. Inima mea e pământul pe care El, ca un grădinar îl îngrijește zilnic. Îmi pune în inimă semințe noi și proaspete. Iar cuvântul Lui, semănat în inimă, răsare din nou și din nou ca răsadul din sămânța semănată în pământ. Acest cuvânt, dacă îl las, va crește în mine. Citesc cuvintele Lui vii și azi și le las să mă transforme. Le las să aducă roade în mine în fiecare zi.

    Tu le lași?