Strălucirea crucii

 

“O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă” (Matei 5:14)

   Culoarea semaforului s-a schimbat în roșu, așa că m-am oprit și eu în rândul de mașini. Și în ochii mei a sclipit lumina crucii însorite de pe turnul bisericii. Așa ar trebui să strălucească mai departe de pe mine lumina lui Hristos – m-a oprit gândul.

    Strălucirea atrage ca un magnet. Mă ține captivă chiar și prin lentilele ochelarilor de soare. Și când îmi întorc privirea: lumina, strălucirea nu se stinge. Mă însoțește și mă atrage în continuare.

    Lumina crucii și azi poartă și împarte strălucirea lui Hristos. Și cine o vede nu poate rămâne neatins. Ce provocare, ce responsabilitate: să-L reflect în viața altora pe Hristos! Să nu atrag asupra mea privirile celor care trăiesc, care trec pe lângă mine. Ci să arăt spre Hristos!

    Când semaforul s-a făcut verde, mi-am continuat și eu drumul meu. Dar imaginea crucii strălucitoare m-a însoțit pe drum. Turnul bisericii a rămas în urma mea, totuși, strălucește în fața mea lumina crucii scăldată în soare.

    Strălucirea lui Hristos așa poate însoți și drumul altora: dacă din mine lumina Lui se răspândește în fiecare clipă.

    Din tine a cui lumină se reflectă?