“A înviat Domnul cu adevărat!” (Luca 24:34)
Ca și ucenicii cu secole în urmă, și eu țes planuri, ridic castele de speranțe și îmi imaginez visele devenite realitate. Aștept cu nerăbdare ziua care aduce schimbarea mult dorită. Apoi, ca cei doi ucenici pe drumul spre Emaus, spun și eu dezamăgită, cu capul și inima plecate, neauzită de nimeni: ”Eu trăgeam nădejde...”.
Și ca cei unsprezece, mă întorc și eu în lumea reală, fără vise. ”Mă duc să prind pește!” - a spus atunci Petru, iar ceilalți i s-au alăturat. Îmbrac și eu, din nou, haina zilelor obișnuite. Îmi fac treaba, dar sunt absentă. Îmi amintesc din nou și din nou visul spulberat. În locul lui mi-a rămas doar monotonia zilnică.
Și în timp ce apa spală latura corăbiei și în mreaja aruncată nu se prinde nimic, se oprește Cel Înviat la mal. Nu îmi reproșează inima descurajată, speranța obosită, chemarea la care am renunțat. Mă întreabă doar: ”Ai ceva de mâncare?”. Nu cere El altceva decât mreaja aruncată pe partea dreaptă, în locul bun, indicat de El, unde mă așteaptă minunea. Iar la mal: mâncarea pregătită de El. El mă invită la masă.
Și în timp ce savurez pâinea și peștele oferite, inima mea se liniștește. Și se întâmplă iar minunea: prind puteri noi. Nu ca să urmăresc planuri raționale și vise înșelătoare cu speranțe false. Ci ca să urmăresc visul Lui și planul Lui, ținându-L pe El de mână. Aceasta e minunea care se întâmplă din nou și din nou când accept invitația Lui. Când las totul ca să mă întâlnesc cu El. Când ascult ce are El să-mi spună. Iar schimbarea petrecută în interior devine vizibilă și pentru alții.
Căci întâlnirea cu Hristosul înviat aduce schimbare în fieacare dintre noi.
Tu te-ai întâlnit cu El?
No comments:
Post a Comment