“… până ce va lua Hristos chip în voi” (Gal 4:19)
O învelitoare albă de zăpadă m-a primit când am ieşit dimineaţa pe stradă. Doar câte o urmă de picior i-a trădat pe cei care au trecut pe acolo. Urme dese lăsate de picioruşe mici sau urme de pantofi ale unor picioare care fac paşi mari. Și urma cizmei mele a rămas în zăpada încă neatinsă până atunci.
Dincolo, pe strada aglomerată zăpada s-a făcut deja fleaşcă. Urmele lăsate au fost de nerecunoscut. Pete murdare de noroi au colorat albul zăpezii. Nimic nu mai vorbea despre frumuseţea cu care zăpada a venit de sus... Cei care treceau acum nici nu au observat-o, s-a pierdut prima urmă.
Apoi au dispărut urmele, chiar şi petele albe - s-a topit zăpada. Picioarele mele calcă acum pe asfalt gri. Dar în mine a rămas această imagine de dimineaţă: urma singuratică în zăpadă. Încă se putea recunoaşte modelul tălpii care a păşit acolo…
Și împreună cu ea a rămas în mine şi gândul: "... până ce va lua Hristos chip în voi"... La fel ca urma pe sufletele albe ca zăpada. Până când este doar una, se poate recunoaşte de departe. Nu trebuie o analiză deosebită. Iţi sare în ochi...
Dar dacă curăţia lui a devenit fleaşcă - cine va recunoaşte urma care se desenează? Pe Hristos care ia chip în noi? În mine, în tine...
Notă: poza și inspirația sunt mai vechi, mesajul e actual și azi...
No comments:
Post a Comment