Ascultând la primul cuvânt

 

“… dar la cuvântul Tău voi arunca mrejile!”(Luca 5:5)

    Mă uit la fețele necunoscute. Sunt oameni simpli, totuși sunt disprețuiți, detestați, puși deoparte. Unul din ei are tot trupul încătușat de paralizie. Altul are ochii închiși de orbire. Ceilalți au trupul pecetluit de lepră. Slăbănogul, orbul, bolnavii păcătoși stau acolo.

    În căutarea disperată, în resemnarea dezamăgită, în renunțarea cenușie a pătruns speranța unui nume – Cel din Nazaret. Și ei au plecat la drum. Cel paralizat a fost dus de patru prieteni. Leproșii au plecat și ei la Isus.

    Iar Tu, Doamne? Tu ai spus doar un cuvânt. Și ei? Cel paralizat s-a ridicat, fără să încerce să explice că el nu poate. Orbul s-a dus să se spele pe ochi. Leproșii au plecat și ei, deși pe trupul lor purtau încă urmele bolii. Ei au ascultat de primul Tău cuvânt. Nu au căutat pretexte, explicații, argumente. Doar au ascultat.

    Îmi amintesc și de Petru. După noaptea cea lungă își spăla mrejile la mal. Eșecul lui, ineficiența nopții i-a descurajat și sufletul. Și atunci ai venit Tu, Isuse. I-ai cerut barca și el a pus-o la dispoziția Ta.

    Și Tu nu te-ai oprit aici, nu Te-ai mulțumit doar cu barca lui. Tu ai vrut mai mult. Să-i iei mai mult? Nu, Tu ai vrut să-i dai mai mult. ”Aruncă mreaja!” ai spus atunci. Fă pasul acela! Schimbă direcția! Pleacă la drum! - îmi spui și mie.

    Doamne, toată noaptea… - a început Petru răspunsul lui. Și eu aș spune: puterea mi-e pe sfârșite… și elanul aproape că m-a părăsit… nu mai văd nici un sens… Totuși, Petru a continuat: Dar dacă Tu spui, arunc mrejile!

    Doamne, dacă Tu spui, fac pasul următor. Dacă Tu spui, vreau să ascult de Tine!